Blog_canibali

Autor: Lucian Negoiță
Sursa foto: www.sandyshelpinghands.com

Saptamana trecuta scriam despre rolul de Victima, despre cum uneori preferam sa ramanem in acest rol, despre beneficiile sale. Cat ar fi de surprinzator, mai exista roluri care ne incurca in viata, folosite in exces. Observam in jurul nostru oameni care-si ofera ajutorul, se implica, sustin, se sacrifica, accepta extra-sarcini la serviciu sau acasa. Este vorba despre rolul de Salvator.

Va place sa va ajutati semenii?

In munca mea, de-a lungul timpului, am observat o legatura stransa intre suferintele emotionale, atacurile de panica sau depresia, de exemplu, si acest rol “pervers”, de Salvator. Si, asa cum stim cu totii, exista o stransa legatura intre suferinta corpului, “concretizata” de exemplu prin boli ca ulcerul gastric, diabetul, bolile de piele sau cancerul, si suferinta psihica.

Cum invatam sa fim salvatori?

Copii fiind, incepem sa-i observam pe cei din jurul nostru, incepem sa-i imitam, invatam incet (dar sigur) comportamente si atitudini ce se vor transforma ulterior in modelele noastre de actiune, ca adulti. Si va invit sa va aduceti aminte, in familia voastra, cine juca acest rol: mama, bunica, tatal, vreun frate mai mare, vreo matusa saritoare?

Adesea, mergand in trecut, spre copilaria vreunui “salvator” cu care lucrez, descopar ca acesta a fost adultizat de mic. A fost luat ca partener de catre unul din parinti, formand o coalitie impotriva celuilalt sot. A fost “bagat la mijloc”, folosit inconstient ca recipient pentru plangerile mamei impotriva tatalui de exemplu sau ajutand-o in locul acestuia cand sotul era absent sau prefera sa-si bea berea linistit, neimplicandu-se in treburile “femeiesti”.?

O alta “cauza” este ca invatam inconstient si aplicam aceasta strategie de salvatori pentru a obtine ceva, pentru a ne indeplini anumite nevoi emotionale si uneori materiale…

Primim, la nivel inconstient, stari pozitive atunci cand ii ajutam pe ceilalti.

Ca sora mai mare, Iulia a invatat de mica sa fie responsabila si sa-si ajute fratii. Mama a incurajat-o si a valorizat-o in astfel de momente, cand avea grija de cei mici, ii schimba, le dadea sa manance. A invatat astfel firesc, incet incet, sa aiba grija de ceilalti, sa-i ajute. Primea laude, incurajari si se simtea bine! Ajutandu-si fratii isi ajuta de fapt mama si capata atentie, afectiune si mai ales apreciere. Capata incredere in ea si o imagine buna de sine. Ca este o fata buna!

A continuat sa-si ajute mai tarziu colegii iar acasa sotul. Pana cand tot acceptand sarcini a ajuns la o extenuare fizica si psihica ce au ajutat-o sa ia o pauza. Prin depresie…

Intarirea sociala, culturala din care facem parte, valorile si principiile crestinesti pot contribui si ele, nefericit, la acumularile de nemultumiri, tensiuni, conflicte interne, practic suferinta emotionala! Ma gandesc ca pana si Bunul samaritean, daca s-ar opri sa ajute cate 10 oameni pe zi in drumul sau spre serviciu ar intarzia si ar incepe sa a??adune” frustrari si nemultumiri”.

Motivele pentru care folosim si pastram acest rol de Salvator

Cum va simtiti cand faceti “un bine”? De obicei, cel putin in prima faza ne simtim taaaaare bine! Ne place de noi, gandim pozitiv despre noi si resursele noastre, am facut un bine, am ajutat.

Pot trai o stare pozitiva, de entuziasm, ma simt energizat si energic, ma valorizez! Traiesc stari positive, am satisfactii. Gandesc ceva de genul:

  • “Fac bine deci sunt puternic.”, “Fac bine, ma simt bine.”
  • “Ajutandu-i pe ceilaltti ma ajut pe mine”. “Ajutandu-i si pe ceilalti ma ajut si pe mine!”

Un alt avantaj de multe ori neconstientizat si ignorat: scap de sentimentele de vinovatie… De mult, adultii din jurul notru ne-au manipulat sa facem ceva (ce-si doreau ei si uneori pentru binele nostru) prin inducerea vinovatiei.”daca nu faci x nu te mai iubesc; cand vei face y mama o sa planga“.

In prezentul nostru de adulti pastram aceasta sensibilitate, cand ceilalti apeleaza la aceeasi strategie santajista. Daca mai sunt si cei dragi misiunea de a rezista se complica considerabil!!!

Ce fac “salvatii”?

Atunci cand facem in locul celorlalti, ei invata repede ca se pot baza pe ajutorul nostru, ca noi le satisfacem nevoile si dorintele, ca le raspundem prompt la rugaminti. Invata ca ne mai si place, ne simtim utili, ne valorizam. La inceput ne multumesc si noi simtim placere. Incet incet li se pare firesc sa-i ajutam si incep sa uite ca a fost vointa, intentia noastra! Chiar ajung sa ne impuna, se revolta, ne acuza, primim reprosuri si beneficiem de santaje emotionale aducatoare de vinovatie daca avem tupeul sa nu o mai facem. Era Datoria noastra!!!

Incep sa uite sa ne mai multumeasca, sa mai observe eforturile si renuntarile noastre la propriile nevoi. Ei sunt (cu ajutorul nostru) intr-o zona de confort, economisesc energie, timp, bani poate. Noi incepem sa obosim, sa fim nervosi, sa ne infuriem, sa simtim vinovatie, “beneficiile” zonei noastre de… disconfort.

  • “Daca nu-l mai ajut precis o sa se supere. Ce o sa creada atunci despre mine?”
  • “Cum sa nu-l mai ajut? Bai dar fraiera mai sunt, eu stau si muncesc toata ziua, ma sacrific si ei petrec la munte…”
  • “Cat de prost trebuie sa fiu sa-i tin locul in weekend. Am zis ca nu mai accept dar nu m-am putut abtine… de fiecare data cad in aceeasi capcana cand ma roaga. Nu pot sa-i rezist, mi se rupe sufletul si cedez, punandu-ma in locul sau”
  • “Eu l-am ajutat de atatea ori si vad ca acum nici nu-i mai pasa! I se pare normal sa-l ajut dar m-am saturat. Sunt o proasta…”
  • “Nici nu ma mai baga in seama, si cat l-am ajutat. I-am dat bani sa-si deschida cabinetul de stomatologie. Nu mai zic ca nici nu mi-a dat toti banii inapoi.” Uita sa spuna ca ea s-a oferit sa-l ajute…

Inamicul numarul unu – Asteptarile

Ma astept, mai mult sau mai putin constient, ca ceilalti sa observe ca-i ajut si sa-mi multumeasca. Sa dea inapoi ceva, o apreciere, o vorba buna, un serviciu, acum sau mai incolo.

  • “Cum a fost ciorba?” – “Aproape buna…”
  • “Hai sa-l ajut ca o sa am si eu nevoie candva.”
  • “I-a placut, mi-a zambit frumos, mi-a si multumit”

Si cand “salvatii”, “ajutatii” actioneaza altfel si nu ne raspund asa cum asteptam, se intampla ca mai jos.

Cand “Salvatorul” din noi incepe sa ne incurce

La un moment dat salvatorii naufragiaza in Marea Depresiei sau in Oceanul Nemultumirilor.

Sunt singuri, departe de cei pe care ii salvau. Acum este momentul sa se salveze (si) pe ei insisi!

Insa, ca orice lucru in exces, cand aplicam prea mult aceasta strategie de Salvator, ea ajunge sa se intoarca la un moment dat impotriva noastra. Caderea in depresie este aproape fireasca, naturala, ca urmare a acestor exagerari de-o viata!

Uneori ne simtim atat de vinovati si uitam ca “eu sunt cea mai importanta persoana din lume pentru mine”.

Robinsoni pe o insula, este mai dificil decat pare la prima vedere sa actionam si pentru noi insine, sa ne dam timp, sa ne dam voie, sa facem si pentru sulfetul nostru cate ceva din ceea ce ne place si nu am mai facut demult sau niciodata. Uneori ne simtim atat de vinovati si uitam ca “eu sunt cea mai importanta persoana din lume pentru mine”.

Exercitiul personal

Asa cum v-am propus si data trecuta un exercitiu de reflectie si constientizare, astazi va rog sa va acordati cateva minute pentru a va analiza ultimele actiuni de Salvator, poate de saptamana aceasta.

Cand i-ati ajutat pe ceilalti desi poate nu v-au cerut-o sau i-ati ajutat impotriva vointei voastre, ati facut-o cu sufletul indoit, impotriva propriilor nevoi? Analizati motivele pentru care i-ati ajutat, ce ganduri v-au impins spre… , cum v-ati simtit dupa…

Trageti concluziile de rigoare si puteti incepe sa schimbati rolul de Salvator cu cel de Sustinator!

Puteti folosi frina de mana cand aveti tendinta sa…, incet, poate in doua din cinci situatii, in trei din sapte…, la serviciu sau acasa, in comunitate sau cu prietenii.

Cum devenim din Salvatori – Sustinatori?

Invatand sa spunem Nu, sa punem limite, sa stabilim reguli. Si, incet incet realizam de fapt ca, de cate ori spunem NU celorlalti, spunem DA unei nevoi proprii, ne spunem DA noua insine!

Culmea este ca daca intr-adevar vrem sa-i ajutam eficient pe ceilalti si pe noi, trebuie sa existe un echilibru intre A DA si A PRIMI. Eu fac ceva pentru tine, tu ce faci pentru mine? Hai sa ne intalnim la jumatate. Aceasta presupune o buna negociere si o situatie win-win.

Sa rezistam tentatiei, impulsului, si sa nu-i trecem strada daca cei pe care vrem sa-i ajutam nu vor. Si chiar si atunci cand ei vor si ne cer acest lucru sa vad daca si eu vreau sa trec strada, pe acolo si in acele momente.

Nu-i asa, Invatul are si Dezvat.

Incet incet trebuie sa exersez noul rol, cel pozitiv, de SUSTINATOR: “Eu pot sa-ti fac galerie, te pot ajuta sa reusesti, sa te antrenezi, pot fi cel mai mare fan al tau insa am nevoie SI de ajutorul tau!”.