Blog_canibali

Autor: Lucian Negoiță
Sursa foto: www.relevantmagazine.com

Ce mai asteptam noi oamenii? Ce asteptari mai avem? Asteptam sa vina vara. Cea adevarata. Asteptam sa luam concediul. Asteptam salariul sau sa castigam la loto. Ma astept sa iau examenul cu o nota mare. Ma astept ca ceilalti sa observe eforturile mele si cate fac pentru ei. Acasa si la serviciu. Ma astept ca si copiii mei sa vada cate sacrificii fac pentru ei si sa invete, sa fie cuminti.

Ma astept ca partenerul(a) sa vada eforturile mele ca totul sa fie bine. Ma astept ca sotia mea sa vada ca pentru ei muncesc, sa aiba de toate, sa nu le lipseasca nimic.

De aici misiunea se complica. Unele lucruri au o probabilitate mult mai mare de a se intampla asa cum ne dorim, altele NU. Ma astept sa fie totul Bine si Frumos. GRESIT!

Asteptarile nerealiste pot fi parintii suferintei noastre, parintii Depresiei, Tristetii. Cand mi se ia valul de pe ochi realizez ca am dat mult mai mult decat am primit in relatiile mele si incep sa ma apuc de curatenie. Ceilalti pot fi nedumeriti, nu stiu ce m-a apucat, totul era bine. Da, ei in zona lor de confort, eu in cea cu disconfort. Echitabil, nu? Singur(a) m-am asezat acolo si am asteptat, am sperat.

Asteptarile mele de la mine sau Asteptand-ul nu pe Godot, ci pe doamna Perfectiune!

Georgiana – “Ma astept sa ma descurc in orice situatie. Ma astept ca totul sa iasa si sa fie perfect. Sa iasa ca la carte… toti sa fie multumiti si de abia apoi si eu. Vreau sa fac in fiecare zi ce mi-am propus. Si ma astept sa reusesc asta in fiecare zi. Si cand nu se intampla este o tragedie. Nu mai spun ca nici nu reusesc sa ma relaxez fiind tot timpul in cap cu trebuie sa fac cutare sau mai am de facut asta si asta sau n-ar trebui sa stau degeaba acum, am lucruri mai importante de facut“.

Miruna isi crease singura plasa de paianjen a dezamagirilor personale avand anual o mare asteptare. “Ma astept ca la sfarsitul anului sa am 25.000 de euro si sa plec din nou in Canada. De 5 ani am aceasta asteptare”. Si cam tot de atunci avea si o depresie, “ajutata” si de credinta ca “sunt o ratata”, fiindca nu reusea sa stranga acei bani, muncea ca o nebuna si nu se mai ocupa si de nevoile sufletului ei.

Piedestaluri si gropi

Am invatat candva de la cineva drag (si) cate ceva despre Dez-Amagire. Amagirile sunt ale noastre. Noi ne amagim, ne auto-mintim, ne pacalim, ne auto-iluzionam. Nu ceilalti ma dezamagesc, ci eu ma amagesc… Noi ridicam, asezam unii oameni pe un piedestal, noi ii ridicam in slavi. Si ne este atat de greu cand ceilalti ne dovedesc ca sunt doar oameni, ca si noi. Asezam pe piedestale sefi, iubiti, prieteni, oameni dragi. Ne si le sapam astfel singuri gropile in care ii vom cobori tot noi la un moment dat. Din frica sau din dragoste putem fi orbi. Nu conteaza motivele, ci desprinderea oamenilor de pe sol si urcarea lor pe niste socluri. Si ce ironie, uneori acesti oameni nici nu vor sa fie acolo, vor sa ramana pe jos, normali.

Asezam pe piedestale sefi, iubiti, prieteni, oameni dragi. Ne si le sapam astfel singuri gropile in care ii vom cobori tot noi la un moment dat.

Problemele cu “Autoritatea” – Maria – “Nu pot sa-mi privesc seful in ochi… ma pierd toata si am atacuri de panica atunci cind trebuie sa vorbesc, sa-mi spun ideile. Nu sunt buna, nu sunt suficient de desteapta, imi urla in cap si imi curge rapid prin vene ca o cascada nebuna…

Teama sa nu-i dezamagesc pe ceilalti poate fi uneori mai mare chiar decat frica de a nu ma dezamagi pe mine!

Speranta moare ultima dar si cand moare…

Ca psiholog al Fundatiei Motivation Romania, imi aduc aminte cum, prin anii 2007 -2010, am facut consiliere cu mai multi oameni care suferisera traumatisme ale coloanei vertebrale si se deplasau in scaune cu rotile. Acestia isi puneau toate sperantele intr-o vindecare miraculoasa in China, prin celebrul transplant cu celule stem. Multi dintre ei au ales sa-si vanda casele, sa-si lichideze afaceri, sa se imprumute la banci ca sa-si urmeze visul, acela de a se “vindeca”, de a merge din nou in picioare. Din pacate, intoarcerile au fost unele dureroase si costisitoare din punct de vedere emotional si financiar. Au revenit cu visele prabusite si cu moralul mult sub pamant. Cand este vorba de sanatatea noastra sau a celor dragi cu atat mai mult avem tendinta sa incercam din rasputeri, sa ne punem sperantele in vindecari magice desi cumva stim… nu vrem sa acceptam ca unele lucruri sunt si imposibile sau firesc sa se incheie…

Asteptarile nerealiste sunt Bumerang-uri

Aruncate de catre noi… in noi! Asteptarile noastre de la ceilalti au uneori acest rol. Multe din eforturile noastre au ca scop final faptul ca, in final, ceilalti vor realiza si se vor oferi sa schimbe, sa ne recunoasca eforturile. Mai tarziu va veni si recunostinta lor, vor sosi si actiunile lor catre noi. Asteptarile nerealiste se transpun in muuuuulte actiuni prin care vrem sa ajungem Acolo, pe taramul Fagaduintei, al fericirii continue. Si daca asteptarile nu ma lovesc ca niste bumeranguri de la inceput este pentru ca, mai intai, prefera sa ma rataceasca prin desert, sa ma plimbe, sa ma oboseasca, sa ma stoarca de energie. Aceste asteptari pot fi mai intai Fete Morgane. Ma hranesc cu iluzii si ma alearga cum alearga un ogar dupa acel iepure fantoma la curse. Apoi ale naibii asteptari se intorc cu forta unui bumerang, impotriva mea.

Un cerc vicios – Asteptarile nerealiste ca mecanisme de autosabotare

In munca mea observ de multe ori acest tipar, acest cerc vicios in care omul este prins si se invarte ca un hamster in roata lui: Actiune – Asteptare – Neindeplinire – Nemultumire – O noua actiune – O noua asteptare. Si, in tot acest timp care se scurge in viata sa omul aduna, strange, acumuleaza frustrari, nemultumiri, furie, tristete pana la depresie sau pana la ruperea unei relatii, parasirea unui serviciu.

Ionela – “cel mai mult m-a ajutat faptul ca am constientizat si am invatat cum sa-mi reduc asteptarile de la cei din jurul meu si mai ales de la partenerul meu. Sa nu mai astept ca celalalt sa-si dea seama singur ce ma deranjeaza, sa se comporte numai asa cum ma astept si imi doresc eu, sa fie mereu bun si dragut asa cum mi-ar placea mie sa fie. Si asta ca sa ma asigur mereu ca ma iubeste, ca va fi mereu langa mine, ca nu ma va parasi“.

Visul American si exercitiul personal

America este tara in care asteptarile se indeplinesc, din cate am auzit. Care este “Visul American Realist” al fiecaruia dintre noi? Povestile legate de visele devenite realitate sunt multe.

Acordati-va cateva momente si scanati un “vis American” pe care ati reusit sa-l transpuneti in realitate, o mare realizare, satisfactie personala. Sau si mai bine, un vis pe care il urmariti acum si il ajutati sa devina parte a Realitatii voastre.

Poate nu reusim sa scoatem suficient in evidenta si ce este in spatele realizarii acestor vise. Care sunt ingredientele ce fac posibil indeplinirea unui vis, a unei asteptari realiste. De foarte multe ori auzim cum ca Sansa, Destinul, Norocul. Prea putin luam in considerare si ceilalti “prieteni” ce ne-au ajutat in indeplinirea visului. Acele actiuni, zecile de mii de ore de munca, timpul, rabdarea si increderea.

Asteptam dar sa ne mai si desteptam…